IV. Reporter în acţiune
Interviul cu domnul Vasile Popescu, primarul comunei Arcani
Rep- Domnule primar, ştim că sunteţi fiu al comunei Arcani, că aţi copilărit în satul Sănpteşti, că tot aici aţi urmat cursurile şcolii primare şi că vă place foarte mult această zonă. Oare aceste lucruri v-au determinat să candidaţi pentru funcţia de primar?
Dl. V.P- Sigur că da. Comuna Arcani reprezintă pentru mine nu numai leagănul copilăriei, ci şi locul în care mi-am început formarea mea ca om. Am considerat că pot face multe lucruri bune pentru cetăţenii comunei. În momentul de faţă mă străduiesc să-mi respect promisiunile făcute.
Rep- Ce-aţi făcut ănainte de a fi viceprimar al comunei Arcani?
Dl. V.P- În anul 1981, am absolvit cursurile Institutului Politehnic Timişoara, Facultatea de Construcţii şi am fost repartizat la I.J.G.C.L Gorj unde am îndeplinit funcţia de şef sector, şef secţie. În anul 1990 această întreprindere s-a divizat şi am fost numit director la R.A.G.C.L Rovinari până în anul 1997, după care am revenit la Tg-Jiu, la SC AQUATERM SA până în anul 2004 când am fost ales viceprimar la primăria Arcani.
Rep- Care credeţi că sunt calităţile care au cântărit în alegerea dvs. Ca primar?
Dl. V.P- Eu cred că mă caracterizează cinstea, corectitudinea, modestia, ambiţia, încrederea în oameni şi dorinţa de a rezolva problemele cetăţenilor.
Rep- Ne bucurăm că la Şcoala Primară Câmpofeni aţi adus mobilier nou, corpuri de iluminat, perdele, arbuşti ornamentali. Acum şcoala şi-a schimbat înfăţişarea. Aveţi şi alte proiecte pentru şcoala noastră?
Dl. V.P- În urma discuţiilor cu şcolarii am aflat o parte din dorinţele lor. Chiar dacă în prezent traversăm o perioadă mai grea din punct de vedere financiar, trebuie să vă spun că în vacanţa de vară vom amenaja curtea şcolii cu spaţii verzi, cu locuri de joacă şi spaţii de relaxare. Vă promit că la toamnă veţi găsi lucruri utile şi frumoase în curtea şcolii. În atenţia noastră stă şi reabilitarea amfiteatrului şcolii. Cu paşi mai kici, dar siguri, vom reda acestei săli adevărata sa funcţionalitate şi valoare.
Rep- Vă mulţumesc şi vă invităm la următoarea activitate organizată la şcoala noastră.
Dl. V.P- Vin cu cea mai mare plăcere!
Reporter elev Mircea Bălan
sâmbătă, 22 mai 2010
marți, 18 mai 2010
SEMENI DE AI NOSTRI-PROFESORUL ION.I.BACANU
S-a nascut in prima jumatate a secolului trecut,1 aprilie 1936, in comuna Arcani,satul Campofeni,judetul Gorj.Parintii sai,Ion si Elena , erau tarani mncitori cu gospodarie instarita.
Din trei generatii ce s-au succedat din neamul sau, este al doilea intelectual.
Obarsia neamului sau,Bacanu,este satul Campofeni, iar generatiile care s-au perindat se pierd in negura vremurilor.
Scoala primara a inceput-o in satul natal, in toiul evenimentelor de dupa cel de al doilea razboi mondial, la care s-au perindat o multime de invatatori(Grigore Lascateu,Elena Novac,Gamaniuc etc.)
Cursurile gimnaziale le-a facut la Scoala elementara Arcani, unde a avut parte de profesori cu o inalta pregatire (Grigore Pupaza, Radoi N. Ion, Berca Elena, Stoichitescu Alexandru si altii)
In cursul anului 1950, a fost admis la cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu”Tg-Jiu,unitate reprezentativa a invatamantului gorjean, pe care o absolva in 1954.
In ciuda epurarilor din invatamant, pe criterii politice, a avut sansa sa aiba o pleiada de profesori de o inalta competenta profesionala si o pregatire psiho-pedagogica ireprosabila(Nicolae Anitescu, Emil Isac, Teodor Galcescu, Cornel Carstoiu, Vasile Arjoca, Aurelia Constantinescu, Elena Slavescu, Titu Ciocanescu, Anastasie Galaci, Radu Raita s.a.m.d.)
Iubind nespus mediul in care s-a nascut si a crescut si atras de stiintele naturii, in anul 1954 este admis la Facultatea de stiinte naturale si geografie, din cadrul Universitatii „Victor Babes” din Cluj.
Desi venind din vechiul regat si simtind un impact cu mediul ardelenesc, s-a acomodat din mers noilor conditii.Datorita seriozitatii corpului profesoral , a primit o pregatire profesionala si psiho-pedagogica de o calitate superioara.A absolvit facultatea in 1958, al doilea in clasamentul general, fapt care i-a oferit posibilitatea sa ia repartitie la liceul „Decebal”din Deva.
Avand dorinta ardenta de a se intoarce in perimetrul sau sentimental – Gorjul , ianintea inceperii anului scolar 1958-1959, renunta la repartitia initiala si ia repartitie la Scoala elementara din comuna Stanesti, judetul Gorj.
Datorita aprecierii activitatii depuse ca profesor, dupa numai doi ani, la 1.oct.1960, este numit director la Scoala medie serala Valea Sadului, comuna Bumbesti, jud. Gorj.
A functionat ca director pana la 1 sept.1965, cand a trecut la catedra.
Ca director a condus un colectiv format in majoritate din tineri competenti si cu dorinta de afirmare in tot ce faceau in domeniul invatamantului.
Marturie stau specialistii in diverse domenii, proveniti de la acest liceu.Ca profesor, a fost calauzit de ideea de a da elevilor cunostinte temeinice care sa duca la imbogatirea nivelului general de cultura.
Dupa impartirea teritorial-administrativa din 1968, tinand cont de criteriul competentei, este cooptat in prima echipa a inspectoratului scolar, organism nou format, ce avea rol de indrumare si control.
In 1970 a fost numit inspector scolar al municipiului Tg-Jiu, unde functioneaza pana in 1973, cand trece la catedra si este numit director adjunct la Liceul pedagogic Tg-Jiu.
Aici, tinand cont de rolul si locul invatamantului in instruirea si educarea elevilor de la cursul primar, s-a preocupat de formarea de formarea complexa a educatorului(profesional si moral).
In 1984 se transfera la Liceul „Ecaterina Teodoroiu” Tg-Jiu si functioneaza pana in 1998, cand se pensionaza. La anivel profesional a obtinut toate gradele didactice: definitiv, gradul II si gradul I. In 1972 i se decerneaza premiul de „Profesor evidentiat”.
In domeniul stiintific l-a preocupat studierea faunei piscicole a raului Jales, flora ornamentala a judetului Gorj, raritati floristice din orizontul loical, precum si probleme de perfectionare psiho-pedagogica din domeniul biologiei.
Toate aceste preocupari au fost concretizate in lucrari ce au fost expuse in simpozioanele organizate la nivel judetean si national.
In 1962 intemeiaza o familie, prin casatoria sa cu colega de scoala – Eugenia D. Popescu.
Din casatorie rezulta doi copii Silviu-Alin si Ioana –Elena.
Ambi sunt ingineri electrotehnidti, absolventi ai Institutului politehnic „Traian Vuia” Timisoara.
Actualmente Silviu-Alin este doctor in matematica aplicata si functioneaza ca cercetator in cadrul firmei de medicamente – Compania „Glaxo”S.U.A.
Este casatorit si are un baiat care anul acesta termina liceul.
Ioana-Elena este cadru didactic, care preda materii din domeniul electric si are un baiat.
De la altitudinea varstei ce o are, priveste cu mandrie si satisfactie drumul parcurs din punct de vedere biologic, profesional si social.
Din trei generatii ce s-au succedat din neamul sau, este al doilea intelectual.
Obarsia neamului sau,Bacanu,este satul Campofeni, iar generatiile care s-au perindat se pierd in negura vremurilor.
Scoala primara a inceput-o in satul natal, in toiul evenimentelor de dupa cel de al doilea razboi mondial, la care s-au perindat o multime de invatatori(Grigore Lascateu,Elena Novac,Gamaniuc etc.)
Cursurile gimnaziale le-a facut la Scoala elementara Arcani, unde a avut parte de profesori cu o inalta pregatire (Grigore Pupaza, Radoi N. Ion, Berca Elena, Stoichitescu Alexandru si altii)
In cursul anului 1950, a fost admis la cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu”Tg-Jiu,unitate reprezentativa a invatamantului gorjean, pe care o absolva in 1954.
In ciuda epurarilor din invatamant, pe criterii politice, a avut sansa sa aiba o pleiada de profesori de o inalta competenta profesionala si o pregatire psiho-pedagogica ireprosabila(Nicolae Anitescu, Emil Isac, Teodor Galcescu, Cornel Carstoiu, Vasile Arjoca, Aurelia Constantinescu, Elena Slavescu, Titu Ciocanescu, Anastasie Galaci, Radu Raita s.a.m.d.)
Iubind nespus mediul in care s-a nascut si a crescut si atras de stiintele naturii, in anul 1954 este admis la Facultatea de stiinte naturale si geografie, din cadrul Universitatii „Victor Babes” din Cluj.
Desi venind din vechiul regat si simtind un impact cu mediul ardelenesc, s-a acomodat din mers noilor conditii.Datorita seriozitatii corpului profesoral , a primit o pregatire profesionala si psiho-pedagogica de o calitate superioara.A absolvit facultatea in 1958, al doilea in clasamentul general, fapt care i-a oferit posibilitatea sa ia repartitie la liceul „Decebal”din Deva.
Avand dorinta ardenta de a se intoarce in perimetrul sau sentimental – Gorjul , ianintea inceperii anului scolar 1958-1959, renunta la repartitia initiala si ia repartitie la Scoala elementara din comuna Stanesti, judetul Gorj.
Datorita aprecierii activitatii depuse ca profesor, dupa numai doi ani, la 1.oct.1960, este numit director la Scoala medie serala Valea Sadului, comuna Bumbesti, jud. Gorj.
A functionat ca director pana la 1 sept.1965, cand a trecut la catedra.
Ca director a condus un colectiv format in majoritate din tineri competenti si cu dorinta de afirmare in tot ce faceau in domeniul invatamantului.
Marturie stau specialistii in diverse domenii, proveniti de la acest liceu.Ca profesor, a fost calauzit de ideea de a da elevilor cunostinte temeinice care sa duca la imbogatirea nivelului general de cultura.
Dupa impartirea teritorial-administrativa din 1968, tinand cont de criteriul competentei, este cooptat in prima echipa a inspectoratului scolar, organism nou format, ce avea rol de indrumare si control.
In 1970 a fost numit inspector scolar al municipiului Tg-Jiu, unde functioneaza pana in 1973, cand trece la catedra si este numit director adjunct la Liceul pedagogic Tg-Jiu.
Aici, tinand cont de rolul si locul invatamantului in instruirea si educarea elevilor de la cursul primar, s-a preocupat de formarea de formarea complexa a educatorului(profesional si moral).
In 1984 se transfera la Liceul „Ecaterina Teodoroiu” Tg-Jiu si functioneaza pana in 1998, cand se pensionaza. La anivel profesional a obtinut toate gradele didactice: definitiv, gradul II si gradul I. In 1972 i se decerneaza premiul de „Profesor evidentiat”.
In domeniul stiintific l-a preocupat studierea faunei piscicole a raului Jales, flora ornamentala a judetului Gorj, raritati floristice din orizontul loical, precum si probleme de perfectionare psiho-pedagogica din domeniul biologiei.
Toate aceste preocupari au fost concretizate in lucrari ce au fost expuse in simpozioanele organizate la nivel judetean si national.
In 1962 intemeiaza o familie, prin casatoria sa cu colega de scoala – Eugenia D. Popescu.
Din casatorie rezulta doi copii Silviu-Alin si Ioana –Elena.
Ambi sunt ingineri electrotehnidti, absolventi ai Institutului politehnic „Traian Vuia” Timisoara.
Actualmente Silviu-Alin este doctor in matematica aplicata si functioneaza ca cercetator in cadrul firmei de medicamente – Compania „Glaxo”S.U.A.
Este casatorit si are un baiat care anul acesta termina liceul.
Ioana-Elena este cadru didactic, care preda materii din domeniul electric si are un baiat.
De la altitudinea varstei ce o are, priveste cu mandrie si satisfactie drumul parcurs din punct de vedere biologic, profesional si social.
Semeni de ai Nostri-Inginer Ion Catană
S-a născut în satul Câmpofeni, comuna Arcani, la data de 07.09.1932, din părinţii Dumitru şi Elena Catană, ţărani muncitori cu o mică gospodărie din care, prin munca lor, puteau să-şi ducă viaţa de zi cu zi. Din această familie s-a ridicat Ion Catană, singurul intelectual al familiei şi al întregului neam, fiind şi primul inginer al satului Câmpofeni.
A făcut o specialitate în domeniul Electrotehnic, deoarece pe atunci era la modă. În România se făcea electrificarea satelor, a comunelor şi a oraşelor. Şcoala primară a făcut-o în satul Câmpofeni în perioada 1939-1944. Această perioadă a corespuns şi cu cel de-al doilea război mondial. Ca învăţători a avut pe: Grigore Lăscăteu şi Ion Rădoi.
Tatăl său (Dumitru) fiind scutit de armată şi de război a fost angajat şi mobilizat la fabrica de ţigarete Tg-Jiu.
Ion Catană a urmat cursurile liceului Tudor Vladimirescu la fără frecvenţă(particular, clasa I şi a II-a) din cauza greutăţilor familiare. După moartea tatălui său a întrerupt cursurile liceului Tudor Vladimirescu.
Venind reforma învăţământului în anul 1947, având cele două clase de liceu, s-a putut înscrie în clasa a VII-a de gimnaziu din comuna Arcani, unde a studiat cu profesorii: Elena Berca, Alex Stoichiţescu, Grigore Pupăză, Gică Bâcoi şi alţii.
În anul 1948 a fost admis, prin examen, la liceul Tudor Vladimirescu în clasa a VIII-a, iar în anul 1952 a terminat clasa a XII-a . A avut ca profesori pe: Vasile Arjoacă, Ştefan Petrescu,Tudor Gîlcescu, Aurelia Constantinescu, Radu Raita, Elena Slăvescu, Găman, Pavelescu, Mihăilescu şi alţii.
După absolvirea liceului a dat admiterea la Facultatea de Electrotehnică pe care a început-o la Bucureşti şi a terminat-o la Craiova.
În anul 1957 a absolvit facultatea obţinând titlul de inginer, specialitatea, Electrotehnică.
A lucrat în Petrol la Trustul de Foraj Tg-Jiu, Întreprinderea de Foraj Zătreni, ca inginer stagiar. Apoi a lucrat la Combinatul de Ciment Bârseşti ca şef secţie, şef serviciu Energetic şi apoi inginer şef Energetic.
În continuare a lucrat la o altă unitate din Gorj, la construcţia căreia a participat, „Maşini Unelte” în funcţia de inginer şef .
Deoarece era un inginer bun şi cu experienţă a fost numit Director la Combinatul de Cauciuc(IATCCR) Tg-Jiu.
La fiecare din întreprinderile amintite a lucrat câte 8-10 ani, iar ultimii 6 ani a lucrat la Combinatul de Cărbune Rovinari de unde a ieşit la pensie.
Din cei peste 40 de ani de muncă, peste 20 de ani, au fost la conducere: inginer şef şi director.
În anul 1963 s-a căsătorit cu Rodica Demetrescu întemeind o familie din care au rezultat doi copii: Marius şi Cristiana. Au făcut facultatea de medicină devenind medici. S-au căsătorit şi au fiecare câte un băiat:Vlad şi Rareş. Aceştia fac parte din familia ing.Catană.
A făcut o specialitate în domeniul Electrotehnic, deoarece pe atunci era la modă. În România se făcea electrificarea satelor, a comunelor şi a oraşelor. Şcoala primară a făcut-o în satul Câmpofeni în perioada 1939-1944. Această perioadă a corespuns şi cu cel de-al doilea război mondial. Ca învăţători a avut pe: Grigore Lăscăteu şi Ion Rădoi.
Tatăl său (Dumitru) fiind scutit de armată şi de război a fost angajat şi mobilizat la fabrica de ţigarete Tg-Jiu.
Ion Catană a urmat cursurile liceului Tudor Vladimirescu la fără frecvenţă(particular, clasa I şi a II-a) din cauza greutăţilor familiare. După moartea tatălui său a întrerupt cursurile liceului Tudor Vladimirescu.
Venind reforma învăţământului în anul 1947, având cele două clase de liceu, s-a putut înscrie în clasa a VII-a de gimnaziu din comuna Arcani, unde a studiat cu profesorii: Elena Berca, Alex Stoichiţescu, Grigore Pupăză, Gică Bâcoi şi alţii.
În anul 1948 a fost admis, prin examen, la liceul Tudor Vladimirescu în clasa a VIII-a, iar în anul 1952 a terminat clasa a XII-a . A avut ca profesori pe: Vasile Arjoacă, Ştefan Petrescu,Tudor Gîlcescu, Aurelia Constantinescu, Radu Raita, Elena Slăvescu, Găman, Pavelescu, Mihăilescu şi alţii.
După absolvirea liceului a dat admiterea la Facultatea de Electrotehnică pe care a început-o la Bucureşti şi a terminat-o la Craiova.
În anul 1957 a absolvit facultatea obţinând titlul de inginer, specialitatea, Electrotehnică.
A lucrat în Petrol la Trustul de Foraj Tg-Jiu, Întreprinderea de Foraj Zătreni, ca inginer stagiar. Apoi a lucrat la Combinatul de Ciment Bârseşti ca şef secţie, şef serviciu Energetic şi apoi inginer şef Energetic.
În continuare a lucrat la o altă unitate din Gorj, la construcţia căreia a participat, „Maşini Unelte” în funcţia de inginer şef .
Deoarece era un inginer bun şi cu experienţă a fost numit Director la Combinatul de Cauciuc(IATCCR) Tg-Jiu.
La fiecare din întreprinderile amintite a lucrat câte 8-10 ani, iar ultimii 6 ani a lucrat la Combinatul de Cărbune Rovinari de unde a ieşit la pensie.
Din cei peste 40 de ani de muncă, peste 20 de ani, au fost la conducere: inginer şef şi director.
În anul 1963 s-a căsătorit cu Rodica Demetrescu întemeind o familie din care au rezultat doi copii: Marius şi Cristiana. Au făcut facultatea de medicină devenind medici. S-au căsătorit şi au fiecare câte un băiat:Vlad şi Rareş. Aceştia fac parte din familia ing.Catană.
Grigore Pupăză-profesorul care ne-a dat lumina
Pe domnul profesor Grigore Pupază l-am cunoscut înainte de a fi elevă .
Parcurgea satul pe jos pană la Cooperativă (magazinul de azi), un om foarte frumos dar și cu o ținută impozantă, rar întâlnită.
Ne saluta dumnealui pe noi prichindeii satului cu un simplu bună-ziua, însoțit de o privire caldă și de un zâmbet scurt și luminos în colțul gurii.
Atunci mici fiind, am înțeles mai mult decât din sfatul părinților, că noi copiii trebuie să salutăm primii pe acest domn despre care aflasem că era profesor de limba romană. Ne ridicam în picioare și cu voce tare, într-un cor, ne grăbeam să salutăm respectuos pe acel om care prin prezența si gestul său ne impunea respect .
Mai târziu mi-l amintesc trecând cu cabrioleta prin sat spre Școala Generală Cornești unde a fost foarte mulți ani profesor de limba română.
Nu pot uita pe părinții mei care îmi rosteau de câte ori aveau ocazia:
,,Dacă ai avea norocul să ai profesor pe domnul Giurică” și iaca norocul ne-a surâs multor generații de atunci.
De la dumnealui am deprins dragostea de-a citi operele literare, operele scriitorilor români pe care la orele obligatorii și suplimentare le comentam liber, bineînțeles sub îndrumarea haristică a acestui profesor de artă care era reputabil prin caracterizarea personajelor literare însoțite de citate și de figuri de stil.
Calmul pe care-l dovedea, împletit cu tactul pedagogic ne-au determinat pe noi copiii satului să-l îndrăgim ca om și să-l iubim ca profesor .
Ajungând la liceu, noi elevii dumnealui eram evoluați în analizele literare, așa-numitele comentarii de mai târziu, încât profesorii Liceului Tudor Vladimirescu ne întrebau dacă suntem din Arcani, acest lucru însemnând că avusesem ca profesor pe domnul Giurică Pupăză, nume foarte bine cunoscut de toată lumea.
Fiind apoi, adolescentă, am înțeles mai bine personalitatea didactică, dar și umană a domnului Pupăză, un ales profesor de pe Valea Jaleșului.
Muncea asiduu, a înființat Muzeul satului din Arcani, pregătea serbări deosebite, înaintea cărora se țineau lecții de interpretare artistică, mai ales când recitau poezii, astfel încât școala Arcani s-a înființat pe județ cu deosebiți recitatori, precum Eugen-Doru Coiculescu, iar din rândul adulților cu ocazia serbărilor județene sau cu ocazia Dialogului la distanță între Oltenia și Ploiești s-au evidențiat merituoşi oameni ai Comunei Arcani, astfel salvând din acest concurs, regiunea Olteniei.
Cu o altă ocazie tatăl meu Costică Coiculescu sub îndrumarea artistică a profesorului Pupază a recitat poezia ,,Stau într-o groapă mamă și iți scriu” poezie compusă de domnia sa pe când era tânăr locotenent, aflat în Crimeia în anul 1942.
,,De zile-ntregi eu nu mai sunt stăpân
Pe gând și trup , așa ca altădată
Aici îmi caut visele prin fân
Și moartea mă veghează noaptea toată
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar nu, măicuță lasă-mă pe mine
Să-mi duc prin faptă crucea mai departe ,
Sar cu cerneala sângelui din vine ,
Să-ți scriu acum cea mai frumoasă carte.”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
etc,etc.
Eram elevă la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu când s-a zvonit că profesorul Grigore Pupăză va pleca de la noi, ca profesor la Universitatea din Craiova.
Mi-am zis atunci în sinea mea că această personalitate umană îşi merită pe deplin ascensiunea didactică, m-am bucurat enorm; dar n-a plecat, a rămas în pământul nostru, al dealurilor arcuite aproape de apa Jaleșului care la rândul ei izvorăște din apropierea muntoasă pe care am descifrat-o și am îndrăgit-o datorită acestui Om, acestui profesor de o cultură vastă și cu un talent didactic înnăscut.
A fost înzestrat cu har de puterea divină pentru a da lumină oamenilor în mijlocul cărora trăia.
După ani mulți în cabinetul inspectorului Zmeu, din cadrul Inspectoratului Județean Gorj, se vorbea despre acest profesor valoros pe care nimeni până la acel moment nu-l egalase. Mulți profesori posedau o cultură aleasă în domeniu, dar o persoană dăruită cu atâta har de Dumnezeu, nu mai întâlniseră .
Muncea din pasiune, asfel încât veneau elevi de la Școala Cornești la noi la Arcani pentru a face împreună meditații neplătite de nimeni.
Muncea nu pentru că i se plătea, muncea pentru că-i plăceau profesia și oamenii satului.
O astfel de dăruire profesională nu mi-a fost dat să văd niciodată de atunci.
Dacă momentul plecării la Craiova la Universitate mi s-a părut a fi fost normal, acum când gândesc mult mai mult și profund mă întreb de ce Școala Gimnazială din Arcani nu s-a numit Grigore Pupăză, așa ar fi fost drept și reprezentativ .
Astăzi eu îmi potolesc dorul si amintirea vorbind cu poza de pe crucea din cimitirul satului Câmpofeni, doar pozele din cimitir vorbesc și amintesc oamenilor de acei care au trăit și au muncit în acest sat și pentru acest sat.
Citatul de pe cruce:
,,V-am dat lumină” amintește de regretabilul Grigore Pupăză, acest Om care a rămas scris în istoria satului, a școlilor și a județului Gorj, cu litere mari.
Profesor Coiculescu Laurenția
Parcurgea satul pe jos pană la Cooperativă (magazinul de azi), un om foarte frumos dar și cu o ținută impozantă, rar întâlnită.
Ne saluta dumnealui pe noi prichindeii satului cu un simplu bună-ziua, însoțit de o privire caldă și de un zâmbet scurt și luminos în colțul gurii.
Atunci mici fiind, am înțeles mai mult decât din sfatul părinților, că noi copiii trebuie să salutăm primii pe acest domn despre care aflasem că era profesor de limba romană. Ne ridicam în picioare și cu voce tare, într-un cor, ne grăbeam să salutăm respectuos pe acel om care prin prezența si gestul său ne impunea respect .
Mai târziu mi-l amintesc trecând cu cabrioleta prin sat spre Școala Generală Cornești unde a fost foarte mulți ani profesor de limba română.
Nu pot uita pe părinții mei care îmi rosteau de câte ori aveau ocazia:
,,Dacă ai avea norocul să ai profesor pe domnul Giurică” și iaca norocul ne-a surâs multor generații de atunci.
De la dumnealui am deprins dragostea de-a citi operele literare, operele scriitorilor români pe care la orele obligatorii și suplimentare le comentam liber, bineînțeles sub îndrumarea haristică a acestui profesor de artă care era reputabil prin caracterizarea personajelor literare însoțite de citate și de figuri de stil.
Calmul pe care-l dovedea, împletit cu tactul pedagogic ne-au determinat pe noi copiii satului să-l îndrăgim ca om și să-l iubim ca profesor .
Ajungând la liceu, noi elevii dumnealui eram evoluați în analizele literare, așa-numitele comentarii de mai târziu, încât profesorii Liceului Tudor Vladimirescu ne întrebau dacă suntem din Arcani, acest lucru însemnând că avusesem ca profesor pe domnul Giurică Pupăză, nume foarte bine cunoscut de toată lumea.
Fiind apoi, adolescentă, am înțeles mai bine personalitatea didactică, dar și umană a domnului Pupăză, un ales profesor de pe Valea Jaleșului.
Muncea asiduu, a înființat Muzeul satului din Arcani, pregătea serbări deosebite, înaintea cărora se țineau lecții de interpretare artistică, mai ales când recitau poezii, astfel încât școala Arcani s-a înființat pe județ cu deosebiți recitatori, precum Eugen-Doru Coiculescu, iar din rândul adulților cu ocazia serbărilor județene sau cu ocazia Dialogului la distanță între Oltenia și Ploiești s-au evidențiat merituoşi oameni ai Comunei Arcani, astfel salvând din acest concurs, regiunea Olteniei.
Cu o altă ocazie tatăl meu Costică Coiculescu sub îndrumarea artistică a profesorului Pupază a recitat poezia ,,Stau într-o groapă mamă și iți scriu” poezie compusă de domnia sa pe când era tânăr locotenent, aflat în Crimeia în anul 1942.
,,De zile-ntregi eu nu mai sunt stăpân
Pe gând și trup , așa ca altădată
Aici îmi caut visele prin fân
Și moartea mă veghează noaptea toată
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar nu, măicuță lasă-mă pe mine
Să-mi duc prin faptă crucea mai departe ,
Sar cu cerneala sângelui din vine ,
Să-ți scriu acum cea mai frumoasă carte.”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
etc,etc.
Eram elevă la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu când s-a zvonit că profesorul Grigore Pupăză va pleca de la noi, ca profesor la Universitatea din Craiova.
Mi-am zis atunci în sinea mea că această personalitate umană îşi merită pe deplin ascensiunea didactică, m-am bucurat enorm; dar n-a plecat, a rămas în pământul nostru, al dealurilor arcuite aproape de apa Jaleșului care la rândul ei izvorăște din apropierea muntoasă pe care am descifrat-o și am îndrăgit-o datorită acestui Om, acestui profesor de o cultură vastă și cu un talent didactic înnăscut.
A fost înzestrat cu har de puterea divină pentru a da lumină oamenilor în mijlocul cărora trăia.
După ani mulți în cabinetul inspectorului Zmeu, din cadrul Inspectoratului Județean Gorj, se vorbea despre acest profesor valoros pe care nimeni până la acel moment nu-l egalase. Mulți profesori posedau o cultură aleasă în domeniu, dar o persoană dăruită cu atâta har de Dumnezeu, nu mai întâlniseră .
Muncea din pasiune, asfel încât veneau elevi de la Școala Cornești la noi la Arcani pentru a face împreună meditații neplătite de nimeni.
Muncea nu pentru că i se plătea, muncea pentru că-i plăceau profesia și oamenii satului.
O astfel de dăruire profesională nu mi-a fost dat să văd niciodată de atunci.
Dacă momentul plecării la Craiova la Universitate mi s-a părut a fi fost normal, acum când gândesc mult mai mult și profund mă întreb de ce Școala Gimnazială din Arcani nu s-a numit Grigore Pupăză, așa ar fi fost drept și reprezentativ .
Astăzi eu îmi potolesc dorul si amintirea vorbind cu poza de pe crucea din cimitirul satului Câmpofeni, doar pozele din cimitir vorbesc și amintesc oamenilor de acei care au trăit și au muncit în acest sat și pentru acest sat.
Citatul de pe cruce:
,,V-am dat lumină” amintește de regretabilul Grigore Pupăză, acest Om care a rămas scris în istoria satului, a școlilor și a județului Gorj, cu litere mari.
Profesor Coiculescu Laurenția
Semeni de ai Nostri
M-am ivit pe lume să-i fiu de folos…
…Nu știi când vii pe lume sau când pleci din ea.
Muma (Paraschiva) mi-a spus însă că m-a ivit pe lume într-o zi de mai (era 10 mai, ,,ziua Regelui”) din anul 1937. Peste patru ani începuse războiul (cel de-al doilea ), iar peste alți trei ani, se terminase, iar eu eram bucuros că începuse școala, în curtea căreia erau tranșee de apărare. Avusesem învățători mai mulți(primul, domnul Gamaniuc, refugiat din Basarabia, iar urmașii: Elena Pupăză , Grigore Lăscăteu…)
Patru ani au fost de toți, iar eu îi încheiam cu o frumoasă coroniță de flori de câmp, fiind premiant. În țară veniseră și rușii , iar împreună cu ei, și noua reformă a învățământului. Astfel, în locul școlii primare de șapte ani a rămas școala primară de patru ani și școală elementară de trei clase (V-VII), pe aceasta făcând-o la Arcani, drumul dus-întors, făcându-l mereu pe jos. De neuitat sunt foștii noștri profesori, proveniți din învățători: Ion Rădoi, Gheorghe Pupăză, Sandu Stoichițescu, Vasile Giurgiulescu, N. Găvan, G. Bâcoi ș.a.
Ce mai spectacole făceam (coruri, teatre, recitări, dansuri, conferințe)! eu, fiind dirijor de ,,cor mixt”, începusem să devenim pioneri, utemiști, iar la sfârșit șef de promoție, învățător de ,,tip nou”. An după an – nici atunci nu era ușor – am fost instructor superior de pionieri, pedagog, metodist cultural, director de cămin cultural la Câlnic, după care am fost luat în armată în anul 1957.
Așadar, ajuns militar în termen, neplăcându-mi acest statut, am intrat, prin concurs la o școală de informații, secția germană, ieșind ofițer de informații.
În această calitate, am absolvit și facultatea de filologie, limba germană practicând-o ca translator într-un serviciu de relații internaționale, colindând prin lume cu diverse misiuni. Revoluția din 1989 m-a prins în plină activitate în interesele naționale și internaționale ale României .
Tot timpul am purtat un minunat ,,virus” de pe Jaleșul nostru cultural: legământul emoțional cu locurile natale(Jaleșul, Sohodolul, Făgetul) și cu ,,duhul” acestor locuri, toate găsindu-și expresia în articole, poeme, cărți, majoritatea cu subiecte de pe aceste tărâmuri extrem de strămoșești și la fel de nemuritoare. De aceea am scris, necontenit: ,,Poeți de pe Jaleș” (antologie), ,,Spini și flori” (poeme), ,,Migrație în azur” (poeme,în română și germană), ,,Euharistii” (poeme) și romanele documentare: ”Cu moartea pre moarte călcând”(2009) și, recent, ,,Culorile focului” (2010).
În tot ceea ce am scris respiră, peste vreme, eroii neamului, moșii și strămoșii noștri, dumnezeeștile locuri (izvoare, ape, natură cu toate duhurile ei), gândurile cele mai curate de a păstra curate toate acele încântătoare încântări, desigur, spre sănătatea morală și spirituală a tuturor, cititorii fiind primii favorizați .
Prof,col(r) Dumitru Dănău
…Nu știi când vii pe lume sau când pleci din ea.
Muma (Paraschiva) mi-a spus însă că m-a ivit pe lume într-o zi de mai (era 10 mai, ,,ziua Regelui”) din anul 1937. Peste patru ani începuse războiul (cel de-al doilea ), iar peste alți trei ani, se terminase, iar eu eram bucuros că începuse școala, în curtea căreia erau tranșee de apărare. Avusesem învățători mai mulți(primul, domnul Gamaniuc, refugiat din Basarabia, iar urmașii: Elena Pupăză , Grigore Lăscăteu…)
Patru ani au fost de toți, iar eu îi încheiam cu o frumoasă coroniță de flori de câmp, fiind premiant. În țară veniseră și rușii , iar împreună cu ei, și noua reformă a învățământului. Astfel, în locul școlii primare de șapte ani a rămas școala primară de patru ani și școală elementară de trei clase (V-VII), pe aceasta făcând-o la Arcani, drumul dus-întors, făcându-l mereu pe jos. De neuitat sunt foștii noștri profesori, proveniți din învățători: Ion Rădoi, Gheorghe Pupăză, Sandu Stoichițescu, Vasile Giurgiulescu, N. Găvan, G. Bâcoi ș.a.
Ce mai spectacole făceam (coruri, teatre, recitări, dansuri, conferințe)! eu, fiind dirijor de ,,cor mixt”, începusem să devenim pioneri, utemiști, iar la sfârșit șef de promoție, învățător de ,,tip nou”. An după an – nici atunci nu era ușor – am fost instructor superior de pionieri, pedagog, metodist cultural, director de cămin cultural la Câlnic, după care am fost luat în armată în anul 1957.
Așadar, ajuns militar în termen, neplăcându-mi acest statut, am intrat, prin concurs la o școală de informații, secția germană, ieșind ofițer de informații.
În această calitate, am absolvit și facultatea de filologie, limba germană practicând-o ca translator într-un serviciu de relații internaționale, colindând prin lume cu diverse misiuni. Revoluția din 1989 m-a prins în plină activitate în interesele naționale și internaționale ale României .
Tot timpul am purtat un minunat ,,virus” de pe Jaleșul nostru cultural: legământul emoțional cu locurile natale(Jaleșul, Sohodolul, Făgetul) și cu ,,duhul” acestor locuri, toate găsindu-și expresia în articole, poeme, cărți, majoritatea cu subiecte de pe aceste tărâmuri extrem de strămoșești și la fel de nemuritoare. De aceea am scris, necontenit: ,,Poeți de pe Jaleș” (antologie), ,,Spini și flori” (poeme), ,,Migrație în azur” (poeme,în română și germană), ,,Euharistii” (poeme) și romanele documentare: ”Cu moartea pre moarte călcând”(2009) și, recent, ,,Culorile focului” (2010).
În tot ceea ce am scris respiră, peste vreme, eroii neamului, moșii și strămoșii noștri, dumnezeeștile locuri (izvoare, ape, natură cu toate duhurile ei), gândurile cele mai curate de a păstra curate toate acele încântătoare încântări, desigur, spre sănătatea morală și spirituală a tuturor, cititorii fiind primii favorizați .
Prof,col(r) Dumitru Dănău
Familia-- Biserica-Scoala
Lipsa de educație, duce la dezordine și dezastru social,sub diferite forme, de la cele mai mici până la cele mai mari.
Nepăsarea, lipsa de înțelepciune, lenea, lăcomia, trufia, prostia, nemilostivirea, neînfrânarea sunt apăsătoare în sens negativ pentru om în raport cu Bunul și Milostivul Dumnezeu, lăsând loc de dovadă pentru cei care se lasă apăsați de aceste patimi, că sunt neinstruiți și îndepărtaţi de Dumnezeu, iar acolo unde nu există Dumnezeu, nu există nici dragoste: căci poruncă avem -,,să ne iubim unul pe altul ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl pe Fiul și pe Duhul Sfânt.
De multe ori se întâmplă ca mulți oameni să fie nemulțumiți de propria persoană, fie din cauza unor lipsuri, fie că nu L-au cunoscut pe Dumnezeu din familie .
Foarte mult contează, când familia se implică în mod deosebit pentru a aduce aportul de datorie morală, pentru a forma caracterele celor răsăriți în această vatră numită - familie – în care focul dragostei să nu se stingă niciodată!
Părinții joacă un rol important în educația copiilor lor, iar dascălii și preoții slujitori, desăvârșesc cele începute de părinți în cei șapte ani de-acasă , copiii fiind sinteza părinților iar ordinea din familie atestă frumosul chip al fiecărui om care trăiește în lumea aceasta imprevizibilului .
Semnul Sfintei Cruci, politețea, verticalitatea morală, instrucția tipic socială pe care le dobândim în sânul familiei sunt esențiale pentru bunul succes al vieții noastre sub toate aspectele.
Familia fără școală și fără sfânta Biserică nu poate avea mulțumirile dorite, căci nu există familia fără școală și toate acestea la un loc fără Dumnezeu, indiferent de modul de percepere sau de modul de înțelegere al lui.
Fără participare la Sfânta Biserică și fără școală familia devine ,,întuneric si ceață” a vieții viitoare. Dumnezeu este prezent și în Biserică, și în familie, și în scoală pentru că nimic nu se poate desfășura sau exista fără marea putere de grijă a lui Dumnezeu.
Să respectăm toate valorile Sfintei Biserici, ale familiei și școlii, pentru că toate sunt verticalizate prin dragoste și afecțiune reciprocă.
Biserica, familia și școala au misiunea de a forma valori care să păstreze bunurile viitoare . Amin!
Preot masterand Marian Buțerchi
Preot Paroh al Parohiei
Arcani II Câmpofeni
Nepăsarea, lipsa de înțelepciune, lenea, lăcomia, trufia, prostia, nemilostivirea, neînfrânarea sunt apăsătoare în sens negativ pentru om în raport cu Bunul și Milostivul Dumnezeu, lăsând loc de dovadă pentru cei care se lasă apăsați de aceste patimi, că sunt neinstruiți și îndepărtaţi de Dumnezeu, iar acolo unde nu există Dumnezeu, nu există nici dragoste: căci poruncă avem -,,să ne iubim unul pe altul ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl pe Fiul și pe Duhul Sfânt.
De multe ori se întâmplă ca mulți oameni să fie nemulțumiți de propria persoană, fie din cauza unor lipsuri, fie că nu L-au cunoscut pe Dumnezeu din familie .
Foarte mult contează, când familia se implică în mod deosebit pentru a aduce aportul de datorie morală, pentru a forma caracterele celor răsăriți în această vatră numită - familie – în care focul dragostei să nu se stingă niciodată!
Părinții joacă un rol important în educația copiilor lor, iar dascălii și preoții slujitori, desăvârșesc cele începute de părinți în cei șapte ani de-acasă , copiii fiind sinteza părinților iar ordinea din familie atestă frumosul chip al fiecărui om care trăiește în lumea aceasta imprevizibilului .
Semnul Sfintei Cruci, politețea, verticalitatea morală, instrucția tipic socială pe care le dobândim în sânul familiei sunt esențiale pentru bunul succes al vieții noastre sub toate aspectele.
Familia fără școală și fără sfânta Biserică nu poate avea mulțumirile dorite, căci nu există familia fără școală și toate acestea la un loc fără Dumnezeu, indiferent de modul de percepere sau de modul de înțelegere al lui.
Fără participare la Sfânta Biserică și fără școală familia devine ,,întuneric si ceață” a vieții viitoare. Dumnezeu este prezent și în Biserică, și în familie, și în scoală pentru că nimic nu se poate desfășura sau exista fără marea putere de grijă a lui Dumnezeu.
Să respectăm toate valorile Sfintei Biserici, ale familiei și școlii, pentru că toate sunt verticalizate prin dragoste și afecțiune reciprocă.
Biserica, familia și școala au misiunea de a forma valori care să păstreze bunurile viitoare . Amin!
Preot masterand Marian Buțerchi
Preot Paroh al Parohiei
Arcani II Câmpofeni
marți, 30 martie 2010
CUVANT INAINTE
Cuvânt înainte
Au trecut ani buni de când am păşit prima oară pe aceste meleaguri. Poate puţin absentă, poate puţin nepăsătoare priveam locurile din jurul satului despre care altădată mi se povestea câte ceva. Atunci credeam că satul Câmpofeni va intra în viaţa mea ca un popas răzleţ. Lucrurile n-au stat chiar aşa şi în anul 1999 am fost numită învăţătoare la Şcoala Primară Câmpofeni.
Am început să cunosc mai bine oamenii locului, preocupările acestora, obiceiurile, tradiţiile, iar locurile din jurul meu au căpătat o nouă valoare. Am învăţăt să descopăr frumuseţea discretă a unor locuri dragi: Dealul Bătrân, Imuroasa Mare, Cotul Jaleşului.
Clipele petrecute pe malul Jaleşului mă umplu de energie, iar susurul lui răspunde parcă gândurilor mele. Multe am aflat de la Jaleşul nostru: despre copiii timizi de odinioară, despre horele tinerilor înflăcăraţi, despre zilele istovitoare de muncă şi anii grei de după război, de iernile lungi cu zăpadă troienită, despre bucuriile şi durerile oamenilor din aceste locuri.
Aşadar, îmi propun, ca prin intermediul acestei reviste, să împartaşesc frumuseţea şi istoria acestor lucruri elevilor mei, consătenilor mei şi tuturor celor al căror suflet vibrează la auzul cuvintelor: Jaleş şi Câmpofeni.
Învăţător,
Angelica Viorica PETCU
Au trecut ani buni de când am păşit prima oară pe aceste meleaguri. Poate puţin absentă, poate puţin nepăsătoare priveam locurile din jurul satului despre care altădată mi se povestea câte ceva. Atunci credeam că satul Câmpofeni va intra în viaţa mea ca un popas răzleţ. Lucrurile n-au stat chiar aşa şi în anul 1999 am fost numită învăţătoare la Şcoala Primară Câmpofeni.
Am început să cunosc mai bine oamenii locului, preocupările acestora, obiceiurile, tradiţiile, iar locurile din jurul meu au căpătat o nouă valoare. Am învăţăt să descopăr frumuseţea discretă a unor locuri dragi: Dealul Bătrân, Imuroasa Mare, Cotul Jaleşului.
Clipele petrecute pe malul Jaleşului mă umplu de energie, iar susurul lui răspunde parcă gândurilor mele. Multe am aflat de la Jaleşul nostru: despre copiii timizi de odinioară, despre horele tinerilor înflăcăraţi, despre zilele istovitoare de muncă şi anii grei de după război, de iernile lungi cu zăpadă troienită, despre bucuriile şi durerile oamenilor din aceste locuri.
Aşadar, îmi propun, ca prin intermediul acestei reviste, să împartaşesc frumuseţea şi istoria acestor lucruri elevilor mei, consătenilor mei şi tuturor celor al căror suflet vibrează la auzul cuvintelor: Jaleş şi Câmpofeni.
Învăţător,
Angelica Viorica PETCU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.JPG)
