Grigore Pupăză-profesorul care ne-a dat lumina

Pe domnul profesor Grigore Pupază l-am cunoscut înainte de a fi elevă .
Parcurgea satul pe jos pană la Cooperativă (magazinul de azi), un om foarte frumos dar și cu o ținută impozantă, rar întâlnită.
Ne saluta dumnealui pe noi prichindeii satului cu un simplu bună-ziua, însoțit de o privire caldă și de un zâmbet scurt și luminos în colțul gurii.
Atunci mici fiind, am înțeles mai mult decât din sfatul părinților, că noi copiii trebuie să salutăm primii pe acest domn despre care aflasem că era profesor de limba romană. Ne ridicam în picioare și cu voce tare, într-un cor, ne grăbeam să salutăm respectuos pe acel om care prin prezența si gestul său ne impunea respect .
Mai târziu mi-l amintesc trecând cu cabrioleta prin sat spre Școala Generală Cornești unde a fost foarte mulți ani profesor de limba română.
Nu pot uita pe părinții mei care îmi rosteau de câte ori aveau ocazia:
,,Dacă ai avea norocul să ai profesor pe domnul Giurică” și iaca norocul ne-a surâs multor generații de atunci.
De la dumnealui am deprins dragostea de-a citi operele literare, operele scriitorilor români pe care la orele obligatorii și suplimentare le comentam liber, bineînțeles sub îndrumarea haristică a acestui profesor de artă care era reputabil prin caracterizarea personajelor literare însoțite de citate și de figuri de stil.
Calmul pe care-l dovedea, împletit cu tactul pedagogic ne-au determinat pe noi copiii satului să-l îndrăgim ca om și să-l iubim ca profesor .
Ajungând la liceu, noi elevii dumnealui eram evoluați în analizele literare, așa-numitele comentarii de mai târziu, încât profesorii Liceului Tudor Vladimirescu ne întrebau dacă suntem din Arcani, acest lucru însemnând că avusesem ca profesor pe domnul Giurică Pupăză, nume foarte bine cunoscut de toată lumea.
Fiind apoi, adolescentă, am înțeles mai bine personalitatea didactică, dar și umană a domnului Pupăză, un ales profesor de pe Valea Jaleșului.
Muncea asiduu, a înființat Muzeul satului din Arcani, pregătea serbări deosebite, înaintea cărora se țineau lecții de interpretare artistică, mai ales când recitau poezii, astfel încât școala Arcani s-a înființat pe județ cu deosebiți recitatori, precum Eugen-Doru Coiculescu, iar din rândul adulților cu ocazia serbărilor județene sau cu ocazia Dialogului la distanță între Oltenia și Ploiești s-au evidențiat merituoşi oameni ai Comunei Arcani, astfel salvând din acest concurs, regiunea Olteniei.
Cu o altă ocazie tatăl meu Costică Coiculescu sub îndrumarea artistică a profesorului Pupază a recitat poezia ,,Stau într-o groapă mamă și iți scriu” poezie compusă de domnia sa pe când era tânăr locotenent, aflat în Crimeia în anul 1942.
,,De zile-ntregi eu nu mai sunt stăpân
Pe gând și trup , așa ca altădată
Aici îmi caut visele prin fân
Și moartea mă veghează noaptea toată
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar nu, măicuță lasă-mă pe mine
Să-mi duc prin faptă crucea mai departe ,
Sar cu cerneala sângelui din vine ,
Să-ți scriu acum cea mai frumoasă carte.”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
etc,etc.
Eram elevă la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu când s-a zvonit că profesorul Grigore Pupăză va pleca de la noi, ca profesor la Universitatea din Craiova.
Mi-am zis atunci în sinea mea că această personalitate umană îşi merită pe deplin ascensiunea didactică, m-am bucurat enorm; dar n-a plecat, a rămas în pământul nostru, al dealurilor arcuite aproape de apa Jaleșului care la rândul ei izvorăște din apropierea muntoasă pe care am descifrat-o și am îndrăgit-o datorită acestui Om, acestui profesor de o cultură vastă și cu un talent didactic înnăscut.
A fost înzestrat cu har de puterea divină pentru a da lumină oamenilor în mijlocul cărora trăia.
După ani mulți în cabinetul inspectorului Zmeu, din cadrul Inspectoratului Județean Gorj, se vorbea despre acest profesor valoros pe care nimeni până la acel moment nu-l egalase. Mulți profesori posedau o cultură aleasă în domeniu, dar o persoană dăruită cu atâta har de Dumnezeu, nu mai întâlniseră .
Muncea din pasiune, asfel încât veneau elevi de la Școala Cornești la noi la Arcani pentru a face împreună meditații neplătite de nimeni.
Muncea nu pentru că i se plătea, muncea pentru că-i plăceau profesia și oamenii satului.
O astfel de dăruire profesională nu mi-a fost dat să văd niciodată de atunci.
Dacă momentul plecării la Craiova la Universitate mi s-a părut a fi fost normal, acum când gândesc mult mai mult și profund mă întreb de ce Școala Gimnazială din Arcani nu s-a numit Grigore Pupăză, așa ar fi fost drept și reprezentativ .
Astăzi eu îmi potolesc dorul si amintirea vorbind cu poza de pe crucea din cimitirul satului Câmpofeni, doar pozele din cimitir vorbesc și amintesc oamenilor de acei care au trăit și au muncit în acest sat și pentru acest sat.
Citatul de pe cruce:
,,V-am dat lumină” amintește de regretabilul Grigore Pupăză, acest Om care a rămas scris în istoria satului, a școlilor și a județului Gorj, cu litere mari.

Profesor Coiculescu Laurenția